O femeie din Focșani a criticat, pe Facebook, condițiile din Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon”. Ea a stat internată o noapte la spital, alături de copilul ei, care suferise o operație de apendicită. ”Spitalul Judeţean Focşani arată horror, secţia de pediatrie că după război, e un genocid ce se întâmplă acolo şi o mizerie de nedescris. Acum, la cald, vă detaliez câte ceva din experiența mea după DOAR o noapte de stat în spital, la a 2-a nu am mai rezistat, făcusem deja o criză de astm (de la mirosul de mucegai şi praf). Am semnat şi am plecat! Responsabila cu curăţenia, la 7 dimineaţa, speriată de nu ştiu ce control de la Botoşani, a întins într-un castron de apă cu cine ştie ce soluţie o cârpă neagră şi slinoasă cu care a şters nu doar chiuveta ci şi geamurile şi faianţa şi tocul de la uşă?! Aşa face şi acasă? Cum poate exista o singură toaletă, da, una singură ?! la 4-5 încăperi cu câte 6 paturi, peste 20 de pacienţi cei mai mulţi cu însoţitori?! Se pot aşeza copiii şi însoţitorii pe această toaletă?? E bătaie până şi pe castroanele în care să vomite copiii după intervenţia chirurgicală. Nu le poţi spune picilor că au de parcurs câţiva metri până la cea mai apropiată toaletă, abia sunt treziţi din anestezie, nici nu se pot ţine pe picioare şi chiar dacă ar putea, vomitatul este un act pe care nu şi-l pot controla cu zecile de minute. Cui îi este subordonat Spitalul? Consiliului Judeţean? Alo? Este careva acolo? Ce faceţi fraţilor cu banii noştri? Dl manager Mandrilă Constantin? Vă grăbiţi să ridicaţi un spital nou nouţ. Până îl daţi în folosinţă cu cel actual ce faceţi? Nici măcar pentru angajaţii voştri nu aveţi respect şi îi ţineţi în asemena condiţii! De ce vă mai întrebaţi de ce pleacă? Eu mă întreb cum de mai rezistă? Păcat, mulţi sunt cu suflet şi iubesc copiii şi se implica în actul medical cum pot.”, a scris Mirela Lupu, pe contul său de Facebook.
Această postare, fără fotografii, a provocat reacția conducerii spitalului și a cadrelor medicale de la Secția de Chirurgie Infantilă. ”Noi am schimbat mobilierul în ultimii 4 ani. S-au făcut multe investiții în ultimii ani, atât în mobilier cât și în dotări cu aparatură medicală. Este adevărat că nu putem face toalete la fiecare salon pentru că asta e infrastructura spitalului, construit în 1972. Dar, după cum vedeți, condițiile sunt bune și curățenia se menține”, a susținut managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă. ”Acum 35 de ani eu am înființat secția de chirurgie infantilă. În fiecare an am încercat să îmbunătățim condițiile din secție, atât ca mobilier cât și ca dotare. Pe secție avem circa 1.500 de bolnavi anual. Persoana care s-a arătat nemulțumită nu ne-a reproșat nimic la plecarea din secție”, a declarat dr. Costică Bâra, șeful Secției Chirurgie Infantilă. ”Vreau să va spun că sunt surprinsă de reacția mămicii. Nu ne-a spus nimic la plecare, chiar ne-a mulțumit, nu ne-a spus că ar fi deranjat-o ceva. E adevărat că nu putem oferi condiții de lux, ca la hotel, însă e păcat că nu se apreciază munca noastră și eforturile pe care le facem pentru a asigura condiții decente. Am venit acum 2 ani în acest spital, de la Spitalul ”Grigore Alecsandrescu” din București, și nu regret pasul făcut”, a declarat jurnaliștilor dr. Ludmila Munteanu. ”Este nedrept ca unele persoane să aducă asemenea acuzații, fără dovezi. Astea sunt condițiile pe care un spital de stat, din provincie, le poate asigura, nu suntem un spital privat. Cine vrea altfel de condiții să meargă la un spital privat”, a ținut să precizeze și dr. Gabriel Negoiță.