Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului KMG International în România, a inaugurat astăzi, 23 aprilie, prima sa benzinărie din Adjud, situată pe Bulevardul Republicii 1D – la intersecția cu drumul european E85. Investiția totală se ridică la aproximativ 1,4 milioane USD. Aceasta este a cincea unitate din județul Vrancea și se alătură celorlalte patru stații Rompetrol din Focșani. În cele cinci stații activează 55 de persoane angajate.
Noua stație de alimentare dispune de o gamă largă de facilități și servicii: patru pompe cu gamele de carburanți Efix și EfixS, o pompă rapidă pentru camioane, un rezervor Adblue, serviciu de achiziție rovinietă, încărcare cartelă prepay, colonetă aer/apă. Mai mult, stația este dotată și cu punct de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, rastel de butelii, dar și cu restaurantul hei – care include zonă de gastro & shop și promovează mâncarea sănătoasă care se prepară rapid, adresată celor care doresc să încerce o nouă experiență revitalizantă.„În noua stație de la Adjud, clienții Rompetrol vor găsi carburanți de calitate produși de cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre – Petromidia Năvodari. Totodată, dorim să ne întâmpinăm clienții cu produsele și serviciile deja consacrate. Eforturile noastre sunt în raport cu aprecierea pe care o primim de la cei care folosesc serviciile Rompetrol, aprecieri care doar în ultimii doi ani ne-au ajutat să deschidem 27 de stații noi”, declară Serghei Sevcenco, director general al Rompetrol Downstream. Stația din Adjud este dotată cu un punct de încărcare electric, un serviciu oferit gratuit tuturor clienţilor Rompetrol care deţin maşini electrice sau hibride. Acesta are o capacitate instalată de 50 KW care asigură alimentarea în acelaşi timp a două maşini, serviciul urmând a fi disponibil în perioada imediat următoare. Rompetrol Downstream deține la nivel national 13 puncte de încărcare electrică în rețeaua sa de benzinării, din care patru sunt în regiunea Moldovei (Vrancea – Adjud, Iași și două în Bacău). Prin cele două benzinării situate pe traseul E85 (Vrancea – Adjud, Bacău – b-dul Republicii nr. 100), compania asigură energia necesară pentru traseul București – Iași, o distanță de circa 390 kilometri.
Prin deschiderea stației de la Adjud, KMG International își continuă dezvoltarea la nivel național. Experiența și know-how-ul acumulate de la preluarea Grupului în 2007 pun Rompetrol într-o poziție de forță pe segmentul de retail, iar atenția acordată activităţilor de comercializare a produselor (restaurant și magazin) şi serviciilor din staţii atestă progresele făcute în România, dar și celelalte țări în care Rompetrol este deja o prezență importantă (Republica Moldova, Bulgaria și Georgia). “Compania continuă să-și consolideze și să-și dezvolte prezența în județul Vrancea și vine în întâmpinarea clienților săi cu o nouă stație, care aduce mai aproape produsele și serviciile Rompetrol atât pentru locuitorii din Adjud, cât și pentru clienții noștri care tranzitează localitatea. Este un pas important pe care îl facem în regiune și care se află pe linia strategică de retail gândită la nivelul Grupului”, declară Vladislav Rusnac, Chief Retail Officer al Grupului KMGI. La nivel național, aceasta operează o rețea de distribuție carburanți formată din 918 unităţi de puncte de alimentare (staţii proprii, staţii partener, staţii mobile: expres, baze interne de 5, 9 şi 20 metri cubi), în creștere cu 14% față de nivelul din 2017. La acestea se adaugă și 6 depozite de carburanți (Arad, Craiova, Mogoșoaia, Simleul Silvaniei, Vatra Dornei și Zărnești), dar și cele 3 stații de îmbuteliere a gazului petrolier lichefiat (Bacău, Arad și Pantelimon). Vânzările totale de carburanti ale Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins anul trecut un nivel de 2,38 milioane tone (benzine, motorine, gaz petrolier lichefiat), în creștere cu 6% față de volumul obținut în 2017. (Departamentul de Comunicare și Relații Publice, KMG International)
Inaugurarea stației de la Adjud a beneficiat și de participarea unui barista – artist al cafelei. Barista Claudiu Stavrică, vicecampion al României, a efectuat demonstrații de ingeniozitate și a oferit o adevărată lecție despre cum se prepară corect o cafea cu lapte. O cafea cu un gust deosebit și cu mesaje speciale.