A fost inaugurat Muzeul Vinului, ce va funcționa în clădirea fostului Tribunal Vrancea de pe strada Cuza Vodă din Focșani. Imobilul a fost renovat și noua destinație este de muzeu. Inaugurarea Muzeului Vinului a coincis cu deschiderea Concursului Național de Vinuri din cadrul Festivalului Viei și Vinului ”Bachus” 2023. La acest concurs s-au înscris 331 de probe, pe 5 categorii: vinuri albe (171 de probe), vinuri roze (55 de probe), vinuri roșii (29 de probe), vinuri spumante (16), băuturi spirtoase pe bază de vin. Concursul de vinuri este organizat de Consiliul Județean Vrancea și Asociația Națională a Degustătorilor Autorizați din România. Juriul de specialitate va acorda medalii de aur, argint și bronz. Cele mai bune 5 vinuri vor fi înscrise de Consiliul Județean Vrancea la cea mai prestigioasă competiție internațională de vinuri – Concours Mondial de Bruxelles 2024.
Imobilul unde a funcționat Tribunalul Vrancea a fost reabilitat de Consiliul Județean Vrancea, în perioada 2020-2023. Suma totală a investiției s-a ridicat la circa 30 de milioane de milioane de lei, din care 4,5 milioane de euro din fonduri europene. Clădirea a fost construită în perioada 1909-1912, conform stilului arhitectural al Școlii Românești de Arhitectură, ale cărei baze au fost puse de focșăneanul Ion Mincu. La inaugurarea de astăzi și la deschiderea Concursului Național de Vinuri au participat reprezentanți ai administrației locale și județene. Festivalul Viei și Vinului ”Bachus”, ajuns la ediția cu numărul 29, se deschide astăzi, la ora 17:00, în Piața Unirii din Focșani.