vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieFOTO S-a deschis primul loc din Focșani unde copiii pot învăța să...

FOTO S-a deschis primul loc din Focșani unde copiii pot învăța să meargă pe biciclete, dar și reguli de circulație

După un an și jumătate de când a fost lansat ca proiect, autoritățile municipale au inaugurat vineri, chiar de Ziua Copilului,  parcul tematic  “Velo Park”, o investiție adresată în special celor mici. Acesta a fost amenajat pe o suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi, lângă stadionul Milcovul din Cartierul Sud, fiind gândit ca un spațiu multifuncţional care va simula situaţii din traficul urban, astfel încât adulţii şi copiii să poată învăţa într-un mod activ, dar în perfectă siguranţă, cum să utilizeze bicicleta ca mijloc de transport sau recreere. Investiția a fost aproximativ un milion de eli și a fost suportată de la bugetul local. Așa cum era de așteptat, la inaugurare au venit foarte mulți copii, însoțiți de părinți.

“Ne gândim la voi copii să vă jucați, dar și să învățați niște reguli de circulație și cum trebuie să vă comportați în trafic atunci când mergeți pe bicicletă. Este o investiție cu caracter multiplu, cu caracter didactic, dar urmează o investiție și mai amplă în care dorim să facem  în așa fel încât să reducem nivelul de poluare, utilizând mijloace de transport alternative, precum bicicleta”, a spus primarul Cristi Misăilă la inaugurare.

 

Potrivit firmei care a proiectat lucrarea, spațiul este împărțit în mai multe module de învățare și inițiere a copiilor.

“Acest Velo Park se poate dezvolta. El este un spațiu multifuncțional activ și o să vedeți că nu este numai  un spațiu de joacă. Copiii vor învăța să se joace și în momentul în care se vor juca vor învăța reguli de circulație în condițiile în care vor utiliza bicicleta pe infrastructura pe care primăria o va construi în perioada următoare”, a spus Radu Dragomir, CEO Urban Scope.

Parcul beneficiază totodată de spaţii verzi modern concepute, locuri de şedere pentru însoţitori, mese de şah, tenis, locuri de joacă pentru copii şi zone cu internet wi-fi gratuit. Totodată,  în parcul tematic vor exista și mai multe biciclete care vor putea fi închiriate de doritori, administratorii punând la dispoziție, pentru început, 1.000 de carduri gratuite pentru cei care vor folosi bicicletele, durata maximă de utilizare a bicicletei fiind de două ore.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu