sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneFOTO: Săptămâna ”Școală în Siguranță”, la final. Cum s-au derulat activitățile

FOTO: Săptămâna ”Școală în Siguranță”, la final. Cum s-au derulat activitățile

În județul Vrancea, în perioada 14-17 mai a.c, s-a desfășurat evenimentul „Săptămâna Școala în Siguranță”, inițiat la nivel național de Poliția Română, prin Direcția Siguranța Școlară.

Polițiștii de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat în această perioadă activități de informare a elevilor și cadrelor didactice, împreună cu polițiști de ordine publică din teritoriu, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și Serviciul Criminalistică. Demersurile  au fost realizate în mai multe unități de învățământ preuniversitar din județ, în sistem integrat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Centrul Regional Galați al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

În această săptămâna, zilnic, poliţiştii de proximitate și cei de la posturile de poliție din cadrul subunităţilor au desfășurat activități alături de elevi și preșcolari, întâlnirile având rolul de a-i învăța, într-un cadru interactiv, despre siguranța lor și regulile care trebuie respectate. Elevii au primit informații și recomandări cu privire la drepturile și îndatoririle copiilor, gestionarea situațiilor neplăcute sau periculoase, interacțiunea cu colegii în cadrul unității de învățământ de natură să elimine situațiile supărătoare de bullying sau cyberbuyllying,  precum și cum trebuie să reacționeze și cui  să ceară ajutor atunci când o situație este dăunătoare.

Atât în școală, cât și în afara acesteia, elevii au fost îndrumați să-și aleagă cu grijă anturajul, să fie atenți la semnele de avertizare, precum ofertele foarte bune sau gratuite de produse, bunuri sau servicii care li se oferă de către persoane necunoscute sau de către ”prieteni” cu preocupări în sfera infracțională. Totodată acestora li s-a reamintit să nu reacționeze sub impulsul momentului la o situație deranjantă, să nu se manifeste agresiv și violent cu colegii, pentru a nu fi implicați în fapte de natură penală.

Săptămâna siguranței școlare a fost structurată pe domenii de interes pentru publicul țintă, adaptate vârstei beneficiarilor. Astfel, marți, 14 mai, tema zilei a fost prevenirea violenței în mediul școlar. Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei de la Ordine Publică au avut dezbateri cu elevii Școlilor Gimnaziale ”Adrian Păunescu” din municipiul Focșani și ”Ioan Vodă cel Viteaz” din comuna Slobozia Ciorăști, în cadrul programului educativ-preventiv ”Mai informat, mai în siguranță!”.

Miercuri, 15 mai – prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică. La școlile din comunele Paltin și Spulber, polițiștii de la siguranță școlară au realizat activităţi pentru prevenirea bullying-ului, cyberbullying-ului dar și pentru protejarea vieții private.

Joi, 16 mai 2024 – prevenirea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor.

În cadrul campaniei locale ”O singură dată, poate deveni mereu!”, Biroul Siguranță Școlară și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au desfășurat activități la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” și Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” din municipiul Focșani.

Polițiștii de la prevenirea criminalității le-au vorbit elevilor de la școala din comuna Câmpineanca, pe înțelesul lor, despre necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii vicitimăzării  și pentru asigurarea unui climat educațional optim.

Tot în municipiul Focșani, la Direcția de Sport și Tineret Vrancea – Compartimentul de Tineret,  s-a realizat un atelier de informare pentru prevenirea consumului de substanțe psihoactive sub sloganul ”Cafeneaua siguranței”, la care au participat liceenii de la Colegiul Pedagogic ”Spiru Haret”,  Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”, ELevii și profesorii participanți au avut posibilitatea să primească informații de specialitate de la polițiștii Biroului de SiguranȚă Școlară și cei de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate,  cu privire al riscurile și consecințele consumului de substanțe psihoactive.

Astăzi, 17 mai 2024 – prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și violarea vieții private. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară și reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați au realizat activități pentru prevenirea traficului de persoane la Școlile Gimnaziale din comunele  Bordești, Cândești și la Colegiul Pedagogic ”Spiru Haret” din municipiul Focșani.

Săptămâna siguranței școlare a contribuit la creșterea gradului de informare a elevilor și a personalului didactic din județul Vrancea, fiind astfel informați peste 1500 de elevi, cadre didactice și părinți.

Polițiștii vrânceni au o prezență constantă în unitățile de învățământ din județ, în vederea creșterii gradului de siguranță școlară.

În perioada 20 – 24 mai a.c. se va desfășura evenimentul Săptămâna Prevenirii Criminalității, eveniment național de tradiție inițiat de Institutul de Cercetare și prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române. (Sursa: IPJ Vrancea)

 

 

 

â


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu