Muzeul Vrancei pregătește deschiderea câtorva secțiuni specifice, pe categorii de domenii și exponate. În această perioadă se amenajează Muzeul Viei și Vinului, promis de ceva timp de autoritățile județene. ”A fost amenajat segmentul cu elemente tradiționale din Muzeul Viei și Vinului, latura cea mai „instagramabilă” după finisarea elementelor de susținere a obiectelor și aplicarea explicațiilor, etichetelor, a codurilor QR etc. O îmbinare, sperăm noi, reușită, între modernitate și tradiționalism, prin care dorim să introducem vizitatorul în povestea nașterii vinului descrisă în acest segment al muzeului, trecându-l prin atelierul de dogărie, sala de procesare a strugurilor, prin zona de obținere a rachiului și, în sfârșit, să-l fascinăm cu o cramă cum era acum un secol. Celor care ne-au întrebat public sau în privat când deschidem Muzeul Viei și Vinului, le răspundem acum, aici, că în partea a doua a lunii decembrie vor fi deschise Muzeul de Arheologie și Istorie Medievală, Muzeul de Științele Naturii și Muzeul Viei și Vinului.”, au anunțat reprezentanții Muzeului Vrancei.
FOTO Se amenajează Muzeul Viei și Vinului
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -