Consiliul Județean Vrancea derulează un proiect de reabilitare energetică și lucrări conexe la corpurile C5, C6 și C7 din Str. Cuza Vodă nr. 56, Focșani, unde funcționează serviciile publice comunitare de evidența persoanelor, permise și pașapoarte. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a mers astăzi în vizită la această locație, pentru a vedea cum se desfășoară lucrările. În prezent, acestea sunt executate în proporție de 20% (decapaje interioare pereți, demontare uși, parchet) și s-a început montarea schelei exterioare în vederea realizării termoizolației. ”După finalizarea acestor lucrări, în cele mai bune condiții, acest imobil va avea o față nouă, va consuma mai puțină energie și va avea o funcționalitate ridicată. Ne-am propus ca toate clădirile publice aflate în administrarea Consiliului Județean să fie reabilitate energetic, de aceea în prezent derulăm mai multe proiecte în acest sens, cu finanțare nerambursabilă”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice a clădirii publice formată din corpurile C5, C6 și C7 din Focșani, Str. Cuza Vodă nr. 56, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Obiectivul specific al proiectului constă în reducerea cu minim 40% a consumului anual de energie primară. Grupul țintă este reprezentat de persoanele care lucrează în cadrul clădirii dar și de persoanele care solicită serviciile de emitere a certificatelor de stare civilă, a cărţilor de identitate, a permiselor de conducere și înmatricularea vehiculelor și a pașapoartelor.
Valoarea totală a proiectului, conform contractului de finanțare, este de 4.166.989 lei, proiectul fiind cofinanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. Proiectul va fi implementat până la sfârșitul anului 2023. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)