vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFOTO Șeful Postului de Poliție Vulturu a ieșit la pensie

FOTO Șeful Postului de Poliție Vulturu a ieșit la pensie

Agentul şef principal de poliţie VELICA IONEL, şeful Postului de Poliție Vulturu – un poliţist cu o carieră de excepţie şi o evoluţie profesională presărată cu succese pe deplin meritate, le adresează astăzi camarazilor un mesaj, în prima zi de la pensionare: ”Parcă a fost ieri – prima zi când îmbrățișam această meserie, iar astăzi, după aproape 26 de ani de activitate în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, am primit statutul de „rezervă”. Când trag linie și mă uit în urmă, sunt foarte mulțumit. Cineva spunea că timpul nu-l putem opri,  nu-l putem reține însă stă în puterea noastră să-l facem să treacă frumos. Faceți ceea ce trebuie, cum trebuie,  iar răspunsul va fi cel așteptat. Fiți corecți, fiți drepți, fiți fermi, dar nu uitați să fiți oameni! Dumnezeu să fie cu noi, cu toţi!”

Aşadar, agent şef principal de poliţie Velica Ionel şi-a desfăşurat întreaga activitate în mediul rural în comunele Dumitrești, Bolotești, Obrejița și Vulturu. În anul 1995, acesta a absolvit Şcoala de Subofiţeri şi a fost repartizat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea. După 10 ani de activitate ca ajutor șef de post, începând cu anul 2005, a devenit şeful Postului de Poliție Vulturu. Pe parcusul activităţii s-a evidenţiat prin determinare, implicare, perseverenţă, dorinţa permanentă de a-şi depăşi propriile limite în demersurile pentru identificarea infractorilor şi soluţionarea cazurilor complexe repartizate dar și formarea tinerilor polițiști pe care i-a avut în subordine. Astfel, eforturile susținute și munca în echipă au dus la identificarea, printre nenumărate  cazuri, a unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni precum ”omor”,  ”tâlhărie calificată” dar și tentative de înșelăciune prin metoda ”accidentul”. Pentru rezultatele meritorii obţinute, de-a lungul anilor a primit felicitări din partea conducerii instituţiei, realizând, împreună cu echipa sa, un videoclip pentru prevenirea înșelăciunilor prin metoda ”Accidentul”. De asemenea, în anul 2012, i-a fost conferită Medalia ”Bărbăție și Credință” – în semn de apreciere pentru implicarea în combaterea efectelor provocate de condițiile meteorologice excepționale din iarna anului 2011-2012, prin salvarea de vieți omenești, deblocarea drumurilor și ajutarea populației sinistrate, pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor încredințate de-a lungul întregii sale cariere.

Mesajul Şefului I.P.J. Vrancea, comisar șef de poliție Remus Nica: “Ţin să vă mulţumesc, în nume personal şi în numele colectivului, pentru eforturile depuse în întreaga carieră de poliţist, asigurându-vă de aprecierea noastră, urându-vă succes în viitoarele proiecte personale şi multă sănătate. Felicitări pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba comunităţii!”. Alături de mesajul adresat, i-a fost, de asemenea înmânată – Diploma de recunoștință, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul Poliției Vrâncene. Cu deosebit respect, a doua dumneavoastră familie! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu