Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, care este și candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Focșani, a început campania electorală la Soveja, împreună cu senatorul Cătălin Toma, candidatul PNL pentru postul de președinte al Consiliului Județean Vrancea, susținut și de USR-PLUS. Alături de cei doi s-au aflat Ionuț Filimon, candidatul PNL pentru postul de primar al comunei Soveja, candidați liberali pentru Consiliul Local Soveja și oameni din comună. Au fost prezenți și specialiști ai firmelor de construcții care vor reabilita drumul național 2L Soveja-Lepșa. ”Debutul campaniei electorale a echipei PNL la Vrancea s-a făcut, astăzi, într-o localitate emblemă pentru județul nostru – Soveja, care are nevoie ca de oxigen de un nou start! Cândva o localitate prosperă, unde turiștii veneau la relaxare pentru aerul cel mai ozonat din Europa, acum, stațiunea are eticheta ”Închis” pe ea, fie că vorbim despre drumul care leagă Soveja de Lepșa, cunoscut drept Coașa, fie despre stațiunea turistică, aflată în moarte clinică. PNL Vrancea va schimba acest lucru, iar primii pași s-au făcut astăzi: constructorul a preluat amplasamentul pentru lucrările de reabilitare a drumului DN 2L (Soveja-Lepșa). În perioada următoare, se va face organizarea de șantier iar în luna noiembrie vor demara lucrările pentru reabilitarea celor 16 km de drum, cu o valoare a lucrărilor la peste 106 milioane lei. Este o investiție importantă pentru comunitatea din zonă și mai ales pentru turismul din județul Vrancea.”, a anunțat Ion Ștefan, candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Focșani.
Oficialii liberali au vizitat și ceea ce s-a numit cândva Stațiunea Soveja. Perla Vrancei este în ruină, de mulți ani, din cauză că autoritățile județene nu s-au arătat interesate de dezvoltarea și modernizarea zonei. Și pentru această stațiune, PNL Vrancea și Guvernul Orban au, deja, un proiect de revigorare. ”Tot astăzi, împreună cu senatorul Cătălin Toma, candidat la președinția CJ Vrancea, și candidatul liberal la Primăria Soveja, Ionuț Filimon, am discutat la fața locului cu reprezentanții sindicatelor pentru salvarea stațiunii, adusă la distrugere din cauza blocajelor CJ Vrancea sub conducerea lui Marian Oprișan. Am fost plăcut surprins să mai întâlnesc pe aleile stațiunii turiști în vârstă, nostalgici după ceea ce a fost cândva Perla turismului vrâncean, dar care nu și-au pierdut speranța că locul poate renaște. Oamenii au cerut implicarea nostră rapidă pentru salvarea patrimoniului lăsat în paragină, ceea ce vom face negreșit!”, a explicat ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan.
(Material realizat de SC KING NEWS 24 SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012)