Aglomerație la deschiderea unei shaormerii în centrul orașului Focșani. Câteva sute de persoane, în majoritate adolescenți și tineri, au luat cu asalt noul local. Motivul principal nu l-a constituit deschiderea în sine, ci prezența patronului și oferta: Dorian Popa și cele 500 de porții distribuite gratis, astăzi. Cunoscutul artist a fost înconjurat de fanii din Focșani, imediat cum și-a făcut apariția. Dorian Popa a stat de vorbă cu ei, a făcut fotografii și a cântat împreună cu tinerii focșăneni. La fața locului sunt prezenți polițiști și jandarmi, pentru a preîntâmpina eventuale probleme. De menționat că Primăria Focșani a menținut închis Bulevardul Unirii, în zona centrală, astfel că nu se vor înregistra evenimente nedorite pe carosabil din cauza numărului mare de oameni.
Unitatea deschisă la Focșani face parte dintr-o rețea extinsă în București și în alte 11 județe. Celebrul artist s-a folosit de propria imagine și de impactul personal din mediul online (în special în rândul adolescenților și al tinerilor) pentru a-și dezvolta această afacere cu localurile fast-food. El a lansat și un sortiment propriu de shaorma, denumit shaorma Hâtz. Ingredientele pe care le conține shaorma Hâtz sunt: cartofi (120g), carne (150g), varză (85g), castraveți (50g), ceapă (20g), pătrunjel (10g), roșii (60g), sos de usturoi (20g), ketchup (20g).