vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăComuna meaTULNICIFOTO Tineri răniți într-un accident la Tulnici. Șoferul era băut

FOTO Tineri răniți într-un accident la Tulnici. Șoferul era băut

Un nou accident în care au fost implicați tineri s-a produs pe drumurile din Vrancea. Azi noapte, în comuna Tulnici (pe DJ 205L, spre Coza), un tânăr aflat la volanul unei mașini puternice (Audi) a pierdut controlul bolidului și a ajuns în șanț, lovind și un gard de lemn. Din spusele celor ajunși la fața locului, tinerii au avut noroc, fiind la un pas de o tragedie. Ei au intrat cu mașina într-un gard, pe care l-au doborât pe o lungime de peste 10 metri, și s-au oprit într-un copac. Dacă nu se opreau, ei ar fi ajuns cu mașina în râpă. Șoferul, de maxim 20 de ani, a suferit răni ușoare. La fel și pasagerul din dreapta, un alt tânăr de până în 20 de ani. Pe bancheta din spate se afla o adolescentă, de circa 14 ani, care a suferit răni la cap și la picior. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și SMURD. Din primele informații, la testarea cu etilotestul a reieșit o alcoolemie de 0,48 la mie în cazul șoferului. Toți pasagerii din mașină sunt din comuna Păulești. Oamenii legii au întocmit dosar penal.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu