Tineretul Național Liberal Filiala Vrancea a fost astăzi prezent la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, la o acțiune de donare de sânge, unde mai mulți țineri liberali vrânceni au participat. Acțiunea a avut loc simultan în toate municipiile reședință de județ din țară, eveniment la care au participat sute de tineri liberali, în semn de unitate și de solidaritate, atât față de pandemie cât și de Ziua Națională a României.
Împreună cu președintele TNL Vrancea, consilierul județean Claudiu Matei, tinerii liberali au fost prezenți de la ora 08:00 în fața Centrului pentru a aștepta să doneze sânge. “Țin să-i felicit și să le mulțumesc colegilor din cadrul TNL Vrancea care au onorat prin prezența lor acțiunea de donare de sânge si, de ce nu, pentru curajul de care au dat dovadă. Județul Vrancea, România se confruntă cu o criză acută de sânge, din păcate. Îndemn cât mai multe persoane să meargă să doneze sânge și astfel să contribuim la salvarea cât mai multor vieți. Este atât de simplu să salvăm o viață. Totodată, doresc să îi felicit pe toți colegii, din întreaga țară, care astăzi au donat sânge și consider că, împreună, Tineretul Național Liberal a transmis încă o dată un mesaj de unitate și solidaritate, atât în contextual pandemiei cât și în contextual Zilei Naționale a României. Astfel de acțiuni vor continua să aibă loc și pe viitor, așa cum am procedat și în ultimii ani.”, a declarat președintele TNL Vrancea. (sursa: TNL Vrancea)