vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPanciuFOTO Trofee, diplome și medalii pentru câștigătorii Turului Ciclist VeloPower...

FOTO Trofee, diplome și medalii pentru câștigătorii Turului Ciclist VeloPower Road Race 2019

Câștigătorii Turului Ciclist VeloPower Road Race 2019 au primit trofee, diplome și medalii în cadrul festivității de premiere care a avut loc în fața Monumentului Eroilor din centrul orașului Panciu. Ediția a VI-a a competiției, care a avut loc duminică, 15 septembrie 2019, a reunit la start pasionați ai sportului pe bicicletă din toată țara, care au parcurs traseul: Panciu – Țifești – Vidra – Câmpuri – Străoane – Panciu.  Evenimentul a fost organizat de Primăria Orașului Panciu și Asociația Velopower Focșani. „Mă bucur să ne revedem, după un an de pauză, la cel mai important eveniment sportiv găzduit de orașul nostru! De asemenea, mă bucur că Turul Ciclist VeloPower Road Race reunește din nou, la start, un număr atât de mare de participanți! Acest lucru înseamnă că nu ne-ați uitat și că aveți în continuare încredere în noi! Nu pot decât să vă mulțumesc pentru interesul manifestat față de acest circuit, față de această competiție pe care am organizat-o  împreună cu partenerii noștri de la Asociația Velopower! Revenim în 2019 cu forțe proaspete și sper că vă veți simți bine la noi!“, a declarat primarul Iulian Nica.

Startul a fost precedat de ședința tehnică și de un program susținut de Trupa de Majorete Eagles Panciu, pregătită de profesoara Oana Ioan. Turul Ciclist Velopower Road Race 2019 s-a desfășurat pe categorii și grupe de vârstă, după cum urmează: Elite Open – Masculin și Feminin, Feminin 19+, Masculin 14-18 ani, Masculin 19-29 ani, Masculin 30-39 ani și Masculin 40+. Podiumul ediției a VI-a este:

ELITE OPEN FEMININ – Locul I – Estera Coteață (CS Petrolul Ploiești); Locul II – Ana Maria Găgeanu (CSA Steaua București); Locul III – Denisa Toder (CS CONPET).

ELITE OPEN MASCULIN – Locul I – Andrei Ionuț Andrei (Ploiești); Locul II – Bartha Csaba (CSA Steaua București); Locul III Bogdan Coman (CSA Steaua București).

FEMININ 19+: – Locul I – Koter Adel (Miercurea Ciuc); Locul II – Anca Zapodeanu (București); Locul III – Marinela Dogaru (Focșani).

MASCULIN 14-18 ANI – Locul I – Mihnea Harasim (Constanța); Locul II – Marius Alexandru (Focșani); Locul III – Claudiu Cismaru (Plopeni).

MASCULIN 19-29 ANI – Locul I – Ionuț Cărstescu (Brașov); Locul II – Valentin Drăgoi (Beers & Gears); Locul III – Răzvan Emanuel Savin (Iași).

MASCULIN 30-39 ANI – Locul I – Marian Frunzeanu (Ploiești); Locul II – Gabor Antal (Miercurea Ciuc); Locul III – Octavian Barnea (Iași).

MASCULIN 40 +: – Locul I – Petrișor Rădoi (Vidra-Ilfov); Locul II – Filip Grigorescu (Constanța); Locul III – Bagoly Botond (Leliceni).

 CLASAMENT GENERAL: Locul I – Andrei Ionuț  Andrei; Locul II – Bartha Csaba; Locul III – Marian Frunzeanu.

Organizatorii au amenajat punctele de înscriere, hidratare și vitaminizare în Parcul Central al Orașului Panciu, unde a avut loc și tradiționala Pasta Party. Câștigătorii au urcat pe un podium original, amenajat pe butoaie de vin. „Pe această cale, țin să le mulţumesc tuturor factorilor implicaţi în organizarea cu succes a acestui eveniment prin care orașul Panciu își păstrează locul important pe harta ciclotraseelor din România! Vă așteptăm cu drag și în 2020, la cea de-a VII-a ediție, într-un număr la fel de mare!“, a afirmat primarul Iulian Nica. Clasamentul este publicat pe https://www.cronometrajonline.ro/2019/vprr19/ (Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu