vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPanciuFOTO ”Un Bal de Oscar”, la Liceul Teoretic ”Ioan Slavici”...

FOTO ”Un Bal de Oscar”, la Liceul Teoretic ”Ioan Slavici” din Panciu

Un BAL de OSCAR  s-a intitulat spectacolul în cadrul căruia au fost desemnați Miss & Mister Boboc 2019, de la Liceul Teoretic Ioan Slavici din Panciu. Evenimentul, prezentat de elevii Georgiana Irimia și Cătălin Istrate (Miss & Mister Boboc 2016), a avut loc vineri, 15 noiembrie 2019 și a fost organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu.

Pentru trofeul de Miss Boboc au concurat elevele Geanina Dumitriu, Denisa Bandrabur, Milena Rusu, Ana Maria Gonciar, Cristina Iordache, Chiara Lupu, Bianca Lupu, Marina Boșcan și Laura Robescu. Pentru trofeul de Mister Boboc s-au întrecut elevii Denis Lupu, Dragoș Ciobotaru, Cosmin Dafinoiu și Andrei Antoniu. Ei au avut de parcurs patru probe: Prezentare (punctându-se discursul, talentul actoricesc, costumul și prezența scenică), Ținuta de zi, Momentul de originalitate (s-au jurizat încadrarea în temă, prestația artistică și costumele) și Ținuta de seară. La finalul celor patru probe, Marina Boșcan și Denis Lupu au fost desemnați Miss & Mister Boboc 2019, de către juriul prezidat de primarul Iulian Nica și din care au mai făcut parte: directorul Andrei-Igor Manovici, profesoara Alina Luca, directoarea Casei de Cultură, Camelia Ciobotaru și Denisa Voicu, membru al Consiliului Școlar al Elevilor. Titlurile de Miss & Mister Popularitate au revenit elevilor Laura Robescu și Andrei Antoniu. Pe locul II la concursul de Miss Boboc s-a clasat Denisa Bandrabur și pe locul III, Bianca Lupu. Pentru momentele intermediare au urcat pe scenă: Trupa de Majorete Eagles, pregătită de profesoara Oana Ioan; elevii Ionuț Popa, Ștefan Drăgan și George Cristea – de la Trupa de Teatru Protha și profesorul Cosmin Dragomir. Un moment deosebit a fost reprezentat de debutul trupei de muzică The Lookout Band, pregătită de profesorii Andrei-Igor Manovici și Cosmin Dragomir.

Festivitatea de premiere a fost precedată de parada câștigătorilor concursului de Miss & Mister Boboc 2016 organizat, la vremea respectivă, în cadrul spectacolului intitulat Lumea lui Walt Disney. Recitalul serii a fost susținut de Lidia Buble & Band. Îndrăgita artistă a răspuns invitației primarului Iulian Nica de a fi alături de liceenii pănceni la Balul Bobocilor. Șeful administrației locale a felicitat toți participanții, mulțumind, în același timp, atât echipei de organizatori – elevii clasei a XII-a – Matematică-Informatică, coordonați de profesoara Maricica Apreutesei – cât și celor care au contribuit la reușita evenimentului. „Am avut parte de o seară deosebită! «Balul de Oscar» a fost o idee minunată și o surpriză plăcută, în același timp! Mulțumesc domnului director, Andrei-Igor Manovici, mulțumesc cadrelor didactice de la Liceul Teoretic Ioan Slavici și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, elevilor! Mă bucur că am fost împreună și de această dată! Felicitări tuturor! Cu toții sunteți câștigători! Să nu uitați niciodată acest lucru!“, a declarat primarul Iulian Nica. (Biroul de Presă al Primăriei Oraşului Panciu)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu