Centrul Focșaniului a fost plin, astăzi după-amiază, la adunarea festivă de sărbătorire a 165 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia. Peste o mie de vrânceni, elevi de la școlile din Focșani și din județ, militari activi și în rezervă, primari, consilieri locali și județeni, oficiali din administrația locală și județeană, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai cultelor religioase, ai structurilor MAI au ”ocupat” Piața Unirii și spațiile învecinate. De asemenea, au fost prezenți lideri politici de la nivel național, parlamentari, miniștri, printre care s-au numărat Nicolae Ciucă (președintele Senatului și al PNL), ministrul Dezvoltării (Adrian Veștea), ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (Natalia Intotero), ministrul Mediului (Mircea Fechet), consilierul prezidențial Constantin Dudu Ionescu, președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban. Programul evenimentului din Piața Unirii a cuprins alocuțiuni oficiale, un moment artistic de evocare istorică – ”Focșani, Oraș al Unirii” și defilarea detașamentului de onoare. La final, toată lumea s-a prins în tradiționala horă a unirii.
Sărbătorirea celor 165 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia se va încheia în această seară, la ora 19:30, cu retragere cu torțe a militarilor. Vor participa detașamente ale Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice ”Al. I. Cuza”, ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, ale Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor”, în acompaniamentul muzicii militare a Brigăzii 282.