joi, noiembrie 28, 2024
AcasăSocietateFOTO Unități militare decorate la Mărășești. Printre ele și Brigada 282...

FOTO Unități militare decorate la Mărășești. Printre ele și Brigada 282 din Focșani

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat decretele de decorare a drapelelor de luptă ale unor unități militare. Astfel, în semn de apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unităților în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, amintind de vitejia de care militarii acestora au dat dovadă în luptele de la Mărășești, Mărăști și Oituz din 1917 și ducând mai departe glorioasa tradiție a Armatei a II-a, a Regimentului „Rovine” nr. 26, a Regimentului 15 Dorobanți, a Regimentului 32 Dorobanți „Mircea”, a Regimentului 34 Infanterie „Constanța”, a Regimentului 10 Dorobanți „Putna”, a Regimentului 36 Infanterie „Vasile Lupu”, a Diviziei Active / Divizia 9 Infanterie, respectiv a Regimentului 4 Roșiori „Regina Maria”, Președintele Klaus Iohannis a conferit:
– Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Diviziei 2 Infanterie „Getica” și Drapelului de Luptă al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”;
– Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”, Drapelului de Luptă al Batalionului 32 Infanterie „Mircea” și Drapelului de Luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanța”;
– Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofițer, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”;
– Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”, Drapelului de Luptă al Brigăzii 9 Mecanizată „Mărășești” și Drapelului de Luptă al Batalionului 814 Tancuri „Mihai Vodă”.

Totodată, cu prilejul aniversării a 65 de ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere a înaltului profesionalism și a rezultatelor remarcabile obținute de instructorii și piloții de aviație în îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice încredințate, Președintele României a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Ofițer, cu însemn de pace, Drapelului de Luptă al Bazei 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”. Decorările au fost făcute la propunerea Ministrului Apărării Naționale, domnul Adrian Țuțuianu. (sursa: Administrația Prezidențială)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu