joi, noiembrie 21, 2024
AcasăActualitateFOTO-VIDEO Afacere deschisă din pasiunea pentru fashion, adaptată la noua modă...

FOTO-VIDEO Afacere deschisă din pasiunea pentru fashion, adaptată la noua modă a prezentului

O antreprenoare din Focșani, care a accesat un program Start-up prin care a obținut fonduri nerambursabile, și-a deschis un atelier de creație modă, din pasiune pentru munca pe care o face de peste 25 de ani. Criza Covid-19 a determinat-o pe Gina Avram, pentru că despre ea este vorba, să se adapteze situației, astfel că, în acest moment, rochiile elegante confecționate în atelierul său au fost înlocuite cu producția de măști de protecție. Zilnic, croitoreasa livrează către diverși beneficiari 400 de măști refolosibile.

“Ne-am reorientat pentru că avem solicitări și pentru că în momentele acestea rochiile de ocazie sunt pe locul doi. Pe de altă parte, venim în sprijinul celor care vor să se protejeze cu aceste măști care, mai nou, sunt impuse. Nu facem măști chirurgicale, să respectăm toate standardele medicale. Noi facem măști de protecție, dintr-o țesătură care conține bumbac, reutilizabilă, care se poate spăla, dezinfecta, se poate călca. Avem solicitări și de la farmacii, și de la magazine, de la persoane care încă mai lucrează și de la persoane care trec pe stradă și văd anunțul pe care l-am pus la atelier”, ne-a declarant Gina Avram. În atelierul din centrul orașului Focșani sunt confecționate și măști de diferite culori și modele, pentru doamne sau domni care vor să-și  asorteze vestimentația.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu