sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăComuna meaJARISTEAFOTO-VIDEO Ce spun pompierii despre incendiul de la Jariștea,...

FOTO-VIDEO Ce spun pompierii despre incendiul de la Jariștea, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața

UPDATE     Incendiul a fost lichidat în jurul orei 09.45, iar în urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile. (ISU Vrancea)

În jurul orei 02.30, un alt apel primit la dispeceratul comun ISU-SAJ prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu în localitatea Jariștea, care se manifesta la 2 gospodării. La intervenție au fost alocate gradual 6 autospeciale de stingere (4 din cadrul ISU Vrancea, 1 de la SVSU Jariștea și 1 de la SVSU Odobești), 1 autospecială de intervenție și salvări de la înălțimi, 2 autospeciale pentru muncă operativă, precum și 1 ambulanță SMURD, în total acționând 24 pompieri militari. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, s-a constatat că incendiul se manifesta cu violență, generalizat, cu degajări mari de fum, la nivelul a două locuințe și anexe, pe o suprafață cumulată de cca. 500 mp.

Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, amplasate în imediata apropiere. Intervenția a fost dificilă, din cauza suprafeței mari afectate de incendiu precum și din cauza lipsei surselor de alimentare cu apă în imediata apropiere. Din nefericire, în interiorul uneia dintre locuințe a fost identificat trupul carbonizat al unei femei, în vârstă de 73 ani. În acest moment, intervenția este în curs de desfășurare. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu