vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateFOTO-VIDEO După Spitalul Județean, oamenii reclamă și condițiile din Spitalul Militar

FOTO-VIDEO După Spitalul Județean, oamenii reclamă și condițiile din Spitalul Militar

Un focșănean a trimis presei locale un filmuleț și câteva fotografii dintr-o secție a Spitalului Militar de Urgență ”Dr. Alexandru Popescu” din Focșani. Acesta susține că imaginile sunt din Secția neurologie-psihiatrie. Ca și în cazul Spitalului Județean, imaginile din Spitalul Militar sunt departe de ceea trebuie să însemne o unitate medicală.

Contactați de ziariști, oficialii Spitalului Militar nu au vrut să comenteze situația. Ziariștilor li s-a transmis că se va emite un comunicat din partea superiorilor de la Ministerul Apărării Naționale. Cum era de așteptat, acest comunicat nu a fost găsit nicăieri, până la sfârșitul zilei. În schimb, coincidență, conducerea Spitalului Militar din Focșani a transmis un alt comunicat în care prezintă semnarea unui contract de modernizare a unității, în valoare totală de circa 47,5 milioane de lei, care vizează ”lucrări de consolidare și reabilitare la pavilionul spital; ascensoare de persoane în pavilionul spital; lucrări de reabilitare la pavilionul  punct termic și hidrofor; lucrări de  reabilitare la pavilionul bloc alimentar și spălătorie; reabilitare şi extindere reţea de canalizare, reabilitarea reţelelor de apă, termice şi electrice; asigurarea unei surse de apă independente – puţ forat şi rezervor  200 mc; refacerea trotuarelor, aleilor şi a îmbrăcăminţii asfaltice a reţelei carosabile din incinta spitalului.” Potrivit oficialilor spitalului, termenul de finalizare a lucrărilor este anul 2022.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu