Agitație mare, ieri și astăzi, în preajma popasului Dumbrăvița. Firma abonată la multe lucrări pe bani publici, Vega 93 Galați, înglodată în probleme financiare acum, cârpește gropile de pe DN23, Focșani-Brăila, și de pe marginea drumului, din preajma popasului respectiv. Cel mai probabil, cârpirea gropilor face parte din organizarea nunții primarului municipiului Focșani, Cristi Misăilă, cu Lucreția Dumbravă, care va avea loc mâine seară, la Dumbrăvița. Oficial, Secția Drumuri Naționale Vrancea nu a contractat nicio lucrare de reparații sau asfaltare pentru DN23, așa că nu știm ce fel de autorizație are firma gălățeană pentru executarea acestor lucrări. Și nici nu știm cine plătește factura. Este, de altfel, o practică pentru administrația PSD de a cârpi/ asfalta porțiuni de carosabil înainte de unele evenimente oficiale, semi-oficiale sau private la care sunt invitați lideri de partid și alte persoane considerate importante.
FOTO-VIDEO Falimentara Vega netezește drumul invitaților la nunta primarului Cristi Misăilă
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -