vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Maria Grapini l-a dansat pe fostul președinte Emil Constantinescu de...

FOTO VIDEO Maria Grapini l-a dansat pe fostul președinte Emil Constantinescu de Ziua Unirii

Vrâncenii au suportat  frigul pătrunzător la manifestările dedicate împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Câteva mii de oameni, în special elevi și cetățeni de la sate, aduși din tot județul cu microbuze școlare și autocare, au asistat la evenimentul care a costat peste 1,5 milioane de lei.

Din elita politică, la Focşani au ajuns doar preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, adică mai mult ALDE decât PSD, dar şi câțiva parlamentari şi europarlamentari, dintre care s-a remarcat Maria Grapini, care s-a prins în Hora Unirii lângă fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu. Imnul Naţional al României a fost intonat de către artista Paula Seling, acompaniată la nai de Gheorghe Zamfir.

Momentul istoric evocator a fost poate cel mai apreciat de public, spre deosebire de alocuţiunile plictisitoare, care au stârnit, pe ici pe colo, și revolta unora din mulțime. După Hora Unirii, sărbătoarea a continuat cu o paradă militară, iar la final cei prezenţi s-au delectat cu un program de muzică populară.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu