Accesul pe pod al pietonilor şi bicicliştilor pe podul de la Brăila se va face în anumite condiţii de siguranţă. Inclusiv traficul auto va fi condiţionat de vreme, podul fiind prevăzut cu sisteme automatizate de închidere a circulaţiei în situaţii de ceaţă, viscol şi vânt puternic. ”Podul de la Brăila este prevăzut cu posibilitatea tranzitării de către biciclişti şi de către pietoni. El, structural, va putea permite acest tip de tranzit. Dar, pentru că podul se află la o anumită înălţime, unde sunt curenţi de aer puternici, se recomandă şi vom recomanda evitarea acestei tranzitări, pentru a nu pune în pericol viaţa bicicliştilor şi a pietonilor. În general, podul în sine pentru acces auto nu va fi deschis tot timpul. El are sisteme automatizate şi, în situaţia în care este ceaţă, viscol, vânt foarte puternic, podul se va închide automat, pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la trafic. Podul, în sine, are un specific al lui. El are o înălţime de 38 de metri. Coroborat cu curenţii de pe Dunăre, cu ceaţa care este specifică zonei de Dunăre, cu condiţiile de iarnă se pot crea premisele unor situaţii riscante pentru cetăţeni. Tocmai de aceea, deşi podul permite tranzitul pietonal şi pe cel al bicicliştilor, acest tip de tranzit nu va fi permis în toate condiţiile. Ar putea fi anumite perioade în care ar putea fi tranzitat de biciclişti sau de pietoni, dar nu întotdeauna”, a explicat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Serbănescu. Podul suspendat de la Brăila are o lungime de 1.920 de metri și va fi al treilea cel mai lung pod din Europa. Podul are câte un turn la fiecare capăt în înălțime de 192 de metri. Chiar dacă podul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, drumurile/ căile de acces aferente fiecărui capăt, în județele Brăila și Tulcea, nu vor fi realizate până la 31 decembrie a.c.