Marți după-amiază, un incendiu masiv a cuprins o pădure de pin din județul Bacău, zona Târgu Ocna. Pentru stingerea flăcărilor, mai multe echipaje cu 70 de pompieri militari din la unitățile din județul vecin acționează, împreună cu 20 de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Tg. Ocna și 7 lucrători ai SVSU Tg. Ocna. Focul s-a extins pe o suprafață de circa 20 de hectare, pe un teren greu accesibil, versanții fiind extrem de abrupti.
În sprijinul colegilor lor din Bacău intervin și pompieri din județele Vrancea și Neamț. ”Acțiunea echipajelor de stingere este îngreunată de vântul puternic, care a determinat extinderea cu repeziciune a flăcărilor. Intervenția pompierilor se concentrează, în principal, pe crearea unei linii de protecție pentru locuințele de la baza versanților pe care se manifesta incendiul. Acțiunea de stingere este în dinamică, forțele fiind suplimentate cu echipaje de stingere venite în sprijin din cadrul ISU Neamț și ISU Vrancea. De asemenea, în teren s-a deplasat și Punctul de Comandă Mobil din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și personalul grupei operative. Intervenția este condusă în teren de prim adjunctul inspectorului șef, colonel Galiță Cătălin. Având în vedere terenul frământat, aspect ce îngreunează accesul echipajelor de intervenție, precum și forța cu care se propagă incendiul, în sprijin vor acționa și două aeronave echipate în configurație pentru stins incendii.”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.