vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateFOTO-VIDEO Românii rezidenți la Roma, petrecere în natură, în prima zi de...

FOTO-VIDEO Românii rezidenți la Roma, petrecere în natură, în prima zi de Paște, alături de slujitori ai Domnului

O parte dintre credincioșii români, care muncesc la Roma și împrejurimi, au participat atât la slujba de Înviere a Domnului, dar și la slujba din prima zi de Paște. După oficierea serviciului religios, peste 30 de enoriași ai bisericii San Salvattore alle Coppele din Roma, convinși de părintele Daniel Paul Vereș, au ieșit la iarbă verde în parcul Villa Borghese. Au mâncat, au socializat, au făcut gimnastică, au dansat Hora Unirii, au cântat cântece patriotice și, nu în ultimul rând, ”Hristos a Înviat”. Părintele Vereș a spus că această reuniune a fost una dintre cele mai reușite și că bucuria de pe chipurile enoriașilor, născută din activități încărcate de pozitivism, este una dintre cele mai mari mulțumiri sufletești.

Foarte mulți români rezidenți în Italia găsesc la biserică ceea ce nu pot găsi nici pe Facebook, nici pe străzi sau oriunde în altă parte. Socializarea, după o săptămână sau mai multe zile întregi de muncă, departe de orice realitate exterioară, în interiorul caselor sau șantierelor unde, deseori, sunt jigniți, este aproape singura distracție, în special pentru persoanele trecute de 40 de ani. Dacă tinerii din diaspora pot găsi diverse refugii pentru a se deconecta la sfârșit de săptămână, cei trecuți de o anumită vârstă nu se pot adapta ușor, însă nici nu pot renunța la fel de ușor la luptă. Dacă tinerii care eșuează, pot alege calea întoarcerii acasă, cu gândul că au câștigat încă o experineță, pentru cei de vârsta a doua este vorba de supraviețuirea personală și a celor dragi. Familiile lăsate în țară, mai ales, și care și-au pus nădejdea că veniturile suplimentare, obținute departe de casă, vor reuși să acopere multe lipsuri.

Mulți trăiesc o rutină aproape permanentă, departe de surse reale de informare. Alții și-au pierdut orice speranță că vor scăpa din anumite capcane discriminatorii, iar o altă parte, cei care au sperat că politicienii vor face mai mult pentru ei au renunțat la acele așteptări și își găsesc alinarea la biserică. Acea biserică unde își găsesc liniștea necondiționat, unde nu se plătește suma de 50 de euro pentru un acatist și unde spovedania este fără opreliști sau jenă. Mulți ortodocși frecventează și bisericile greco-catolice sau catolice, considerând că Dumnezeu nu are ziduri și nici nu dă cu parul atunci când îl cauți. ”Important este locul unde îți regăsești pacea interioară și speranța că mâine o poți lua de la capăt”, mi-a mărturisit o româncă.

”La România ne gândim cu inima”

Aproximativ 30 de români, de la Roma și împrejurimi, au petrecut după amiaza primei zile de Paște împreună cu părintele Daniel,  preotul Lucian Lechintan şi diaconul Nicolae Pitiş, la iarbă verde, în parcul Villa Borghese din Roma. După slujba de la biserica greco-catolică San Savattore alle Coppella, s-au deplasat într-un loc liniștit, unde să continue sărbătoarea. Au mâncat bunătăți tradiționale, au ciocnit ouă, au socializat povestindu-și bucuriile sau necazurile, fără să uite vreo secundă că sunt români. După ce diaconul Nicolae Pitiș, fost antrenor sportiv în România, i-a provocat la puțină mișcare, românii s-au prins într-o ”Horă a Unirii”, pentru că ei înșiși proveneau din toate regiunile României și au simțit că trebuie să fie uniți într-un suflet. ”În Italia ne simțim niște străini, dar sufletul și inima noastră se află tot în România, ne dorim în fiecare zi să ne întoarcem acasă, dar cum să supraviețuim și acolo?”, a spus cineva din grup. Toată după amiaza, românii adunați în parc au cântat melodii patriotice, au fluturat tricolorul, s-au gândit și la frații de peste Prut și, la îndemnul părintelui Daniel Vereș, au încheiat ziua cu un frumos ”Hristos a Înviat!”. ”Mulțumirea mea sufletească este atunci când îl aduc pe Isus printre ei, când reușesc să le aduc zâmbetul, să le intermediez liniștea pe care Dumnezeu le-o dorește tuturor, când pot să fiu printre ei”, mi-a spus, printre alte cuvinte frumoase și sincere, preotul Vereș. Românii din Diaspora își doresc să se întoarcă acasă, dar au și un mesaj pentru politicieni. ”Nu ne mai alungați din țara noastră!”

TEXT: Alexandra TĂTARU


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu