Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Româneşti a fost sărbătorită pentru prima dată la Focșani, în organizarea Direcției pentru Agricultură, cu sprijinul Administrației Piețelor Focșani. În principala piață agroalimentară a orașului, Piața Moldovei, au fost expuse cu această ocazie cele mai frumoase produse agroalimentare aduse de fermierii vrânceni, iar publicul a degustat din bunătățurile care au umplut mesele puse la dispoziţie de organizatorii sărbătorii.
“Am adus produse agricole, produse care stau la baza fabricării produselor agroalimentare. Avem produse de la fermieri din Vrancea și de la procesatori din județ, respectiv produse lactate, produse de panificație, preparate din carne, avem și vin, legume, struguri din mai multe zone, produse apicole, zacuscă, dulcețuri, murături, cam ce se poate obține din produsele agricole”, a precizat Ticu Constandache, directorul Direcției Agricole Vrancea.
Colaborarea dintre Direcția Agricolă și Administrația Piețelor va continua și pe viitor, cei doi conducători de instituții convenind ca în fiecare duminică, în Piața Agroalimentară, să fie organizat un spațiu destinat producătorilor tradiționali.
De la manifestarea de astăzi nu a lipsit celebrul personaj „Țăranul Sărac”, alias Constantin Crăciun din Cîmpineanca. Acesta și-a înhămat oaia la căruț și a venit cu mai multe produse la expoziție, oferind celor prezenți din plăcinta făcută acasă, din brânza și smântâna pe care le produce în gospodărie, toate acestea stropite cu un pahar de must.