Dacă doriți să contribuiți la reușita acestei campanii și să „Dăruiți bucurie”, puteți aduce toate lucrurile pe care vreți şi puteţi să le donați – dulciuri, produse de panificație, patiserie, băuturi răcoritoare, alimente de bază, fructe de sezon, jucării, produse de igienă personală şi detergenţi etc. la sediul Filialei de Cruce Roșie Vrancea din Focșani, strada Dimitrie Cantemir nr. 5. Informații suplimentare puteți obține la telefon 0237.206.960, pentru colecta de fonduri. Campania lansată de Crucea Roșie Vrancea este, de fapt, o continuare a unei acțiuni umanitare derulate cu mai mulți ani, sub titlul „Dăruieşte Bucurie de Crăciun”. Esența campaniei este aceeaşi: o manifestare de iubire, simbolizând afectul față de om, în general. Darurile venite de la toti oamenii de bine din comunitatea locala la sediul Crucii Rosii vor aminti de darurile magilor aduse la nașterea lui Isus. Această campanie, ne-a arătat, an de an, că oamenii au înțeles simbolistica dăruirii nu numai ca pe un ajutor material, ci şi ca pe un act de înălțare spirituală, de înţelegere şi bunătate. Din toată inima noastră și a beneficiarilor acestor daruri, mulțumim acelora care au dăruit şi vor mai dărui, mai mult sau mai puțin, dând viaţă expresiei „Dar din dar se face rai„. Haideţi să-i reînvăţăm să râdă şi să zâmbească, în această lună magică, pe cei mai putin norocosi si să fim noi, împreună, Magii şi Moşii lor de poveste! (Crucea Roșie Vrancea)
FOTO Vrâncenii sunt invitați să aducă un strop de bucurie în viața celor nevoiași prin intermediul campaniei crucii Roșii ”Dăruiește Bucurie de Crăciun”
Luna decembrie este acea lună a magiei şi a miracolelor, astfel că Organizaţia Crucea Roşie filiala Vrancea lansează campania umanitară „Dăruieşte Bucurie de Crăciun”. În cea de-a V-a ediţie a Campaniei, cu desfăşurare în perioada 4-24 decembrie 2020, dorim să umplem atât tolba lui Moș Nicolae cât şi pe cea a a lui Moș Crăciun, în scop umanitar, pentru a dărui puţină bucurie celor aflaţi în nevoie, bătrâni sau copii, lipsiţi de apărare şi de ocrotire sau fără posibilităţi financiare, din zonele urbane și rurale marginalizate din județul Vrancea. Acest miracol nu se poate înfăptui decât cu ajutorul celorlalţi, aşa că lansăm un nou apel către toti oameni de bine din judet să se alăture.
- Advertisment -