Incertitudinea persistă în cadrul negocierilor din coaliția de guvernare și în ceea ce privește modalitatea de împărțire a funcțiilor de prefect. Se pare că este sigur doar numărul de posturi pe fiecare partid: 21 la PSD, 17 la PNL, 4 la UDMR. Însă în ce județe vor fi prefecți PSD și, respectiv, PNL nu s-a stabilit nimic clar. Până marți seară, se părea că se va adopta propunerea PSD: acolo unde un partid are președinte de consiliu județean, celălalt partid să aibă prefectul. Însă liderii PNL cu greutate nu au fost de acord, aceștia cerând o altă împărțire: partidul care deține funcția de președinte al consiliului județean să preia și funcția de prefect. Astfel, subiectul prefecților rămâne un punct nerezolvat pe lista de probleme sensibile pe care le discută liderii coaliției PSD-PNL-UDMR în aceste zile. După discuțiile de ieri dintre liderii partidelor și, ulterior, dintre lideri și președintele Klaus Iohannis, astăzi după-amiază este programată o nouă rundă de negociere. Pe lista discuțiilor din coaliție se află, pe lângă problema prefecților, teme precum supraimpozitarea marilor averi, întocmirea bugetului pe 2022 și derularea PNRR.
- Advertisment -