Trei tineri din Cotești sunt bănuiți că au furat dintr-o vie 100 de șpalieri din beton. Totodată, au distrus și elementele de susținere ale acestora. Șpalierii au fost vânduți unui localnic.
Întreaga cantitate de șpalieri a fost identificată și recuperată din curtea unui bărbat din comuna Cotești, care îi cumpărase de la unul din cei trei tineri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.