duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateGALERIE FOTO Student din Panciu, salvat de jandarmii montani din Brașov

GALERIE FOTO Student din Panciu, salvat de jandarmii montani din Brașov

Un tânăr din Panciu a trăit o aventură extremă la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta se afla într-o drumeție în Munții Bucegi și, la un moment dat, s-a despărțit de grup și a ales un alt traseu. S-a rătăcit și a căzut într-o râpă. Colegii au alertat jandarmii montani iar aceștia au pornit în căutarea lui. L-au găsit într-o râpă, rănit la picior, și l-au transportat la spitalul din Brașov.”Aventura montană a unui turist din Panciu s-a terminat cum nu se aștepta. Tânărul în vârstă de 23 de ani împreună cu un grup de prieteni se deplasa pe munte și la un moment dat s-a abătut de la traseu, rătăcindu-se în zona pârtiei Lupului la „S”-ul mare, după cum au relatat colegii de drumeție ai acestuia.

Parte din grupul de turiști au mers de urgență la postul Jandarmeriei Montane sesizând direct, fără să mai apeleze la numărul unic de urgență 112, lipsa acestuia. Atât jandarmii cât și prietenii turistului au încercat să ia legătura telefonic cu acesta, însă lipsa semnalului pentru turist a dus la alertarea efectivelor de salvatori montani (jandarmi montani de la postul montan Postăvaru și de la postul montan Poiana Brașov dar și salvamontiștii din Poiana Brașov). Au început imediat căutările. Turistul rătăcit a fost găsit într-o râpă, având o luxație la nivelul unui membru inferior. Cu sprijinul Salvamont turistul a fost scos din râpă, a primit primul ajutor și ulterior a început deplasarea acestuia spre baza masivului pentru a fi preluat de Serviciul de Ambulanța Brașov. În jurul orei 20.25 după aproape 2 ore de la alertarea efectivelor montane turistul a primit asistență medicală de specialitate și a fost transportat de echipajul medical la Spitalul de Urgență Brașov pentru investigații medicale”, au precizat jandarmii montani din Brașov.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu