Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a anunțat o majorare a tarifelor la gazele naturale furnizate de un anumit operator. Astfel, de la 1 aprilie, unele tarife se vor majora cu circa 10%, după ce, pe 10 ianuarie, fusese o altă majorare de 8%. ”În conformitate cu metodologiile de tarifare, începând cu data de 1 aprilie 2018, preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale înregistrează următoarea evoluție: – pentru 34 din cei 36 de operatori economici deținători de licență de furnizare a gazelor naturale care au și clienți reglementați, prețurile aplicate clienților casnici reglementați rămân aceleași. – pentru operatorul economic ENGIE România SA se va înregistra o creștere de preț pentru furnizarea reglementată aplicată clienților casnici, creștere datorată, în principal, corecțiilor aplicate pentru perioada trimestrului IV 2016 – trimestrului I 2018, când prețul practicat a fost mai mic decât costurile aferente furnizării, ceea ce însemnă o creștere de 1,2 bani/kWh, de la 11,8 la 13 bani/kWh. – în cazul operatorului economic E.ON Gaz Furnizare România SA prețurile pentru furnizarea reglementată aplicată clienților casnici nu se modifică.” (comunicat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei)
În octombrie 2017, majoritatea guvernamentală l-a schimbat șeful ANRE, Niculae Havrileț, după un mandat de 5 ani, cu deputatul PSD Dumitru Chiriță.