Pompierii militari au intervenit astăzi, 05 aprilie, pentru stingerea unui incendiu la un adăpost de animale în comuna Jariștea. Apelul la numărul unic de urgență a fost primit în jurul orei 14:15 iar imediat spre locul indicat s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. În cooperare cu pompierii militari au acționat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Jariștea cu 2 autospeciale de stingere.
La sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului ardeau generalizat 2 tone de deșeuri lemnoase, 1 tonă de porumb și 20 de panouri din lemn. Pompierii au intervenit prompt și au salvat 3 căței, 20 de iepuri și 50 de păsări. Totodată, datorită operativității cu care s-a acționat a fost salvat și adăpostul de animale aflat în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite în mai puțin de o oră. Cauza probabilă care a generat incendiul a fost foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
Compartimentul Informare și Relații Publice al I.S.U. Vrancea