duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăOpiniiGreul pentru USR-PLUS abia acum începe

Greul pentru USR-PLUS abia acum începe

Previziunile cele mai optimiste au fost depășite de rezultatul final al alegerilor europarlamentare în cazul Alianței 2020 USR-PLUS. Cu două milioane de voturi și un procent de 22,32%, la egalitate, practic, cu mastodontul PSD, Alianța Barna, Cioloș&comp se prezintă ca o veritabilă forță pe scena politică românească.
Dar ce va face alianța cu aceste voturi? Românii au pus ștampila pe candidații USR-PLUS pentru că i-au văzut drept niște politicieni altfel, neimplicați în mocirla politică dâmbovițeană de până acum, cu viziuni și principii noi, asemănătoare celor care se gândesc la viitorul României și nu la propriul buzunar/ burdihan. Alegătorii le-au dat un cec în alb, un vot de mare încredere, bazat pe speranță și mai puțin pe ceva concret. Este o foarte mare speranță, este o mare așteptare din partea românilor în ceea ce privește Alianța USR-PLUS. Și, în caz de eșec/ deviere, atunci deziluzia va fi și mai mare.
USR și PLUS nu sunt, deocamdată, partide în sensul clasic al cuvântului. Dacă USR, cu câțiva ani experiență, are ceva structuri de partid (puține, oricum), PLUS este cu puțin peste zero. Există lideri naționali, mesaje, campanie de imagine, idei, proiecte … mai mult ceva abstract decât concret. Iar românii sunt nerăbdători, acum, după ce au pus ștampila pe USR-PLUS, să vadă și ceva concret, să vadă puse în aplicare toate cele clamate și susținute înainte și în timpul campaniei electorale. Barna, Cioloș și ai lor și-au creat imaginea de oameni modești, sinceri, bine pregătiți profesional, necorupți, fără nepotisme, realizați profesional pe propriile picioare. Iar românii i-au crezut, poate ca o ultimă încercare de a gira, în orb, o construcție politică nouă. Românii își doresc o țară fără corupți, cu respectarea valorilor și a legii, cu șanse egale pentru toți, fără privilegii, în care meritocrația este baza ascensiunii și progresului.
Vor reuși cei de la USR-PLUS să facă față acestor așteptări? Cu cine? Cum spuneam, structurile de partid sunt, deocamdată, ”subțiri”, eufemistic vorbind. Și cum vor umple golul? Cu ce oameni? Cum vor face selecția celor care le vor bate la ușă? Respingerea unora, potrivit unor criterii rigide, nu se dovedește, mereu, o soluție sănătoasă și profitabilă. În schimb, nici primirea la grămadă a tuturor celor care vor lua cu asalt cele două formațiuni nu este, nici pe departe, o variantă de succes. Alegerea resursei umane de militanți și candidați reprezintă o mare provocare pentru USR-PLUS (la fel ca în cazul PNL). A-i respinge pe toți cei care au făcut politică până acum nu este o soluție. A-i primi pe toți, că s-au ”pocăit”, nu intră în calcul. Nici promovarea exclusivă a celor care nu au mai avut treabă cu politica până acum, care sunt pregătiți profesional, dar fără afinități/ abilități de activare în spațiul public, de ocupare a unor posturi de demnitate publică nu reprezintă varianta optimă, câștigătoare.
Va fi, într-adevăr, foarte greu de gestionat acest succes de etapă pentru alianța politică în vogă a României, la acest moment. Înțelepciunea politică pare mai greu de atins decât înțelepciunea de viață. Vor fi atacuri și ”infiltrări” din toate părțile. Barna, Cioloș și oamenii lor mai au câteva zile la dispoziție pentru a savura și sărbători rezultatul de la europarlamentare. Urmează un an și jumătate de foc.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu