Sindicatele din sistemul de învățământ au anunțat că miercuri, 17 mai, nu se vor face cursuri între orele 11:00 și 13:00. Va fi, astfel, o grevă de avertisment din partea cadrelor didactice și personalului auxiliar din sistem. În cazul în care Guvernul nu va răspunde pozitiv la revendicările sindicaliștilor, pe 22 mai se va intra în grevă generală.
Decizia a fost anunțată astăzi de președinții celor 3 federații sindicale din educație și a fost luată în urma rezultatelor unui referendum privind declanşarea grevei generale în învăţământ, efectuat în interiorul acestor organizaţii sindicale. ”Conform datelor referendumului declanşat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret împreună cu FSLI (…) din cei 70.000 de membri de sindicat 73,23% s-au exprimat în favoarea declanşării grevei generale cu începere din 22 mai. Greva generală va fi precedată, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, de declanşarea unei greve de avertisment care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11-13, cu încetarea tuturor activităţilor specifice care ar trebui să se desfăşoare în unităţile de învăţământ preuniversitar”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret. ”Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele. Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ procentul de grevă este de 71,29% din totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult. (…) Acesta este rezultatul, este voinţa oamenilor de a declanşa conflictul colectiv de muncă şi de a intra în grevă generală”, a anunţat și Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în cadrul unei conferințe de presă.
Până acum, în ultimele două luni, sindicaliștii din educație au derulat mai multe acțiuni de protest, în țară și în București. Cea mai importantă a fost marșul de protest din Capitală, din data de 10 mai, la care au participat circa 15.000 de sindicaliști.