vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneGrevă generală, peste o lună, în sistemul sanitar

Grevă generală, peste o lună, în sistemul sanitar

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest. Acțiunile de protest aflate în desfășurare vor fi continuate și accentuate. La ora actuală Federația „Solidaritatea Sanitară” are în plină desfășurare protestul numit Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parțial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), la care au aderat până în acest moment 1128 de medici – circa 10% din numărul total de medici. Această acțiune își arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunțând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.
Programul noilor acțiuni de protest este următorul:
– 29 iunie 2023 – Lansarea unui protest inovativ și transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului și Procedurii pentru grevă
– 06 iulie 2023 – Pichetarea unităților sanitare din țară
– 12 iulie 2023 – Organizarea unui nou Miting național al angajaților din Sănătate în Piața Victoriei.
– 19 iulie 2023 – Greva de avertisment
27 iulie 2023 – Greva generală.
Acțiunile de protest aflate în curs de desfășurare și cele care urmează să fie declanșate au ca scop determinarea guvernanților să onoreze solicitările și așteptările angajaților din sectorul public de sănătate, în forma exprimată în Decalogului revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară”. Decalogul revendicărilor federației sindicale îl găsiți AICI.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu