luni, septembrie 16, 2024
AcasăELECTORALGugeștiul are nevoie de o schimbare pentru a prospera: candidatul PNL Gabriel...

Gugeștiul are nevoie de o schimbare pentru a prospera: candidatul PNL Gabriel Băluță este soluția la alegerile locale din 9 iunie

După mai bine de trei decenii de administrație pesedistă, locuitorii comunei Gugești au șansa, peste mai puțin de trei săptămâni, să facă schimbarea necesară și să-l lase la ”vatră” pe cel care a avut mai multe mandate la primărie decât proiecte. Iar candidatul care poate produce nu numai surpriza alegerilor, dar și resetarea întregii activități administrative este Gabriel Sandi Băluță, un antreprenor de succes în comună. Familist convins, tată a doi copii frumoși, fată și băiat, candidatul PNL la funcția de primar, Gabriel Băluță, administrează cu succes, de 32 de ani, SC INCOM PREST SRL, o firmă unde angajații tineri și-au pus din plin amprenta asupra dezvoltării societății care aduce nu numai taxe și impozite la bugetul local, ci în primul rând bunăstare pentru cei care muncesc.

Din această perspectivă, în programul electoral al candidatului liberal regăsim ca puncte importante scăderea taxelor locale, din ce în ce mai mari, dar și identificarea acelor cetățeni care doresc să dezvolte o afacere pe teritoriul comunei, pentru ei urmând să fie creat special un birou de consultanță și îndrumare. Dar proiectele majore pentru comunitate se referă la continuarea proiectului din fonduri europene pentru racordarea la rețeaua de alimentare cu gaze naturale a comunei. Totodată, viitorul primar Băluță își dorește pentru siguranța locuitorilor pe care îi va păstori amenajarea de alei pietonale în întreaga comună și asfaltarea tuturor străzilor din satul Oreavu, un proiect promis de foarte mult timp și nerealizat până la această dată.

Probleme sunt și cu sistemul de canalizare din Oreavu, un proiect demarat încă de acum 12 ani și nefuncțional. ”Cetățenii își doresc racordarea la acest sistem de canalizare. Probleme sunt și la Gugești, unde cei care sunt racordați la rețeaua de canalizare întâmpină dificultăți, în special în zona trecerii la nivel cu calea ferată Gugești și din vecinătatea Râmnei. Trebuie găsite soluții pentru rezolvarea mirosului  îngrozitor din canalizarea de vis-a-vis de fosta fabrică de prelucrare a lemnului”, susține Gabriel Băluță.

Zona de educație este o altă prioritate a candidatului PNL, prin stimularea elevilor performanți și un management aplecat spre nevoile elevilor la nivelul unităților de învățământ de pe teritoriul comunei. De asemenea, în domeniul sănătății este nevoie de realizarea unui Centru de Primiri Urgențe care să dispună de echipamente medicale ce permit internarea pentru 24 de ore și stabilizarea pacienților pentru a fi ulterior  transportați  în siguranță către alte unități medicale. La Oreavu este necesar de un dispensar medical și medic de familie.

Gabriel Băluță are în programul său inclusiv inițierea de demersuri pentru realizarea unui Parc Industrial pe terenul fostei fabrici de prelucrare a lemnului din Gugești și construirea de locuințe ANL pentru tineri. ”Aștept cu interes alegerile locale din data de 9 iunie, cu convingerea că oamenii din Gugești vor alege să CONSTRUIM ÎMPREUNĂ! Este nevoie să ne adunăm forțele și să ne apucăm serios de treabă. Gugeștiul poate deveni o comună prosperă doar dacă alegem să deschidem larg ușa investițiilor private și a investițiilor din fonduri europene. Îmi doresc din suflet ca toți cetățenii să poată trăi mai bine, dar înainte de toate trebuie să înțelegem că faptele sunt mai presus de vorbe”, este crezul candidatului PNL la funcția de primar al comunei Gugești, Gabriel Băluță.

Lista de candidați PNL pentru Consiliul Local Gugești: Băluță Gabriel Sandi, Durnoiu Diana Amalia, Duțu Daniel, Chioveanu Radu, Mălinoiu Cristi, Gogoluș Ioana, Cenuță Andreea Mirabela, Ion Viorel, Antonache Daniela Ana, Căprău Mădălina, Tudorie Alexandra Lăcrămioara, Bezea Oana, Zahiu Marius Alin, Mărgărit Aurel, Vlad Iulian, Căprău Cătălin Iulian, Bezea Cătălin, Căprău Claudiu Nicușor, Antonache Alexandru Lucian.

(Material realizat de SC King News 24 SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu