vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneGuvernanții recunosc că sunt prea mulți angajați la stat, iar discrepanțele de...

Guvernanții recunosc că sunt prea mulți angajați la stat, iar discrepanțele de salarizare stat-privat nu sunt normale

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că instituțiile statului ar putea funcționa foarte bine cu angajați mai puțini. “Ca om de administraţie, pe de o parte mă doare să spun acest lucru, pe de altă parte nu cred că poate să mă contrazică cineva în ceea ce spun, fiind de foarte mulţi ani de zile în administraţie. Dacă pleacă mâine undeva la 20% din administraţia centrală, nu cred că este niciun fel de problemă în a funcţiona. Din contră, se mişcă şi mai bine. Sunt convins că după această declaraţie vor începe să fie din nou mulţi nemulţumiţi. Dar asta este realitatea nu o putem ascunde”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, într-un interviu acordat DCNews.

Totodată, Eugen Teodorovici a recunoscut și faptul că nu este normal ca la stat să fie salarii mai mari decât în mediul privat, în condiţiile în care angajaţii de la stat au un statut aparte, de care personalul din mediul privat nu beneficiază. „Este o situaţie neplăcută care trebuie inversată în ceea ce privește salariile. Nu poți avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Statul oricum îți oferă un statut aparte, anumite facilități, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo niște aprecieri pe care nu le poți cuantifica în mod foarte clar. Și toată lumea din administrație are foarte bine ca și calificativ, adică suntem o administrație de supereroi”, a mai spus ministrul Finanțelor Publice, în cadrul aceluiași interviu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu