În Ședința Guvernului din 18 martie 2020 a fost aprobată o Hotărâre care modifică și completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Prin acest act normativ se îmbunătățește cadrul legal existent prin următoarele reglementări:
- Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie-20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie;
- În vederea monitorizării calității usturoiului care se oferă populației, potențialii beneficiari trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către Autoritatea Națională Fitosanitară;
- Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere;
- Verificarea de către reprezentanții DAJ a culturii, înainte de recoltare, cu evaluarea producției;
- Procedura de inspecție și verificare se realizează de către structura cu atribuții în inspecții tehnice din cadrul MADR și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.
Pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Sprijinul financiar este de maximum 3000 euro/ha, iar cererile se se depun până la data de 15 mai inclusiv. Impactul financiar prevăzut este de maximum 7.500 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.579,080 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020. Potențialii beneficiari pot fi:
- producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
- producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
- producătorii agricoli persoane juridice. (comunicat MADR)