8Începând de astăzi, studenții pot circula gratuit cu trenul, clasa a II-a, odată cu aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi și studenți. Guvernul a adoptat aseară, această hotărâre, odată cu OUG privind modificarea codurilor penale și cu proiectul de lege privind grațierea. Conform HG, studenţii români și străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor. ”De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă, beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. În ceea ce privește transportul cu metroul pentru studenți, hotărârea prevede diversificarea ofertei tarifare, aceasta incluzând, pe lângă abonamentul lunar cu reducere 50%, în primă fază, şi restul de titluri de transport: 2 călătorii, 10 călătorii, abonament săptămânal, abonament 1 zi, cu reducere 50%, în faza a II-a, mai exact începând cu 1 iulie 2018. Studenţii orfani sau studentii proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe tot parcursul anului universitar. Pe perioada valabilităţii abonamentului lunar studenţii nu mai pot beneficia de reducere la alte titluri de călătorie cu metroul, respectiv faza a II-a. Astfel, în faza a II-a, dacă studenţii optează pentru alte titluri de transport cu metroul decât abonamentul lunar, aceştia pot achiziţiona maxim 4 abonamente săptămânale sau maxim 3 cartele cu 10 călătorii sau maxim 10 cartele cu 2 călătorii, într-o perioadă de 30 de zile consecutive. De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, în tot parcursul anului școlar. Elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe tot parcursul anului școlar”, anunță Guvernul într-un comunicat de presă publicat azi-noapte.