sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicGuvernul suspendă datoriile fermierilor afectați de seceta pedologică

Guvernul suspendă datoriile fermierilor afectați de seceta pedologică

În ședința Guvernului din 9 octombrie a fost aprobată o Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea OUG nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Modificările și completările vizează următoarele aspecte: suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate
  2. dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica pe întregul lanț valoric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută. Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025.

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol  octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate. (sursa: MADR)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu