Guvernul urmează să aprobe un act normativ care are drept scop stimularea natalității. Prin această hotărâre, se va acorda un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini. Programul social de stimulare a natalității va fi coordonat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. ”Anul acesta, acordăm acest ajutor pentru 2.500 de cupluri și persoane singure, iar din 2023 vom sprijini, anual, 10.000 de cupluri sau persoane singure. Susținem astfel tinerii care își doresc copii, dar nu îi pot avea din cauza infertilității. Ajutorul financiar primit de cuplurile și femeile din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate va fi de maximum 15.000 RON pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității.”, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Beneficiarii trebuie să fie cetățeni români, iar vârsta femeii beneficiare trebuie să fie între 20 și 45 de ani. “În cadrul programului, beneficiarii pot primi sprijinul financiar pentru un număr de maximum trei proceduri în fiecare an de derulare a programului”, se arată în proiect.