CSM Focșani 2007 nu și-a îndeplinit obiectivul în meciul cu CSU din Suceava, din etapa cu numărul 23 a Ligii Naționale de handbal masculin. Focșănenii antrenați de Vlad Caba aveau mare nevoie de o victorie, în cursa pentru evitarea retrogradării. Iar la finalul primei reprize se părea că partida va avea rezultatul dorit. Însă, în repriza a doua, oaspeții s-au arătat mai hotărâți și au întors rezultatul, în ciuda eforturilor gazdelor din ultimele minute. Astfel, CSM Focșani 2007 – CSU din Suceava: 33-35 (18-16). În etapa cu numărul 24, echipa focșăneană va evolua în deplasare, cu ocupanta locului secund din Liga Națională. Meciul cu AHC Potaissa Turda se va juca pe 26 aprilie.
- Advertisment -