La Plopeni s-a desfășurat turneul final al Campionatului Național de handbal masculin tineret. CSM Focșani 2007 s-a numărat printre cele mai bune formații din țară și a obținut medalia de bronz. Echipa focșăneană a învins cu scorul de 27-25 (15-12) pe SCM Politehnica Timișoara, în finala mică. Lotul CSM Focșani 2007, antrenat de Viorel Ciubotaru și Iulian Neață, a fost următorul: Vișan, Zaharia, Budeanu – Iorga, Dochioiu-1 gol, Muraru-7, Popa, Golea-9, Anton, Tertelici, Pavlov-6, Apostu, Tînjală, Toboșaru-2, Lazoreac-2.
De menționat că, individual, handbaliștii focșăneni au mai luat două trofee: cel mai bun jucător al turneului (MVP) a fost desemnat coordonatorul de joc Alexandru Golea; David Pavlov a primit trofeul pentru cea mai bună extremă dreapta.