miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăActualitateClubul Havana şi-a suspendat activitatea, după incendiul de sâmbătă noaptea

Clubul Havana şi-a suspendat activitatea, după incendiul de sâmbătă noaptea

Clubul Havana, aflat la intrarea în parcul Nicolae Bălcescu, și-a suspendat activitatea până la remedierea defecțiunilor, ca urmare a incendiului din noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Datorită defecțiunilor de la sistemul de încălzire ne pare rău să anunțăm că în următoarele zile, până se va remedia problema, Havana este închisă. Vă ținem la curent. Mulțumim pentru înțelegere”, anunţă pe pagina de Facebook reprezentanţii clubului.

În urma incendiului la Clubul Havana din Focşani, pompierii au amendat societatea deţinătoare pentru nerespectarea regimului de prevenţie a incendiilor.

Reamintim  că o anexă a localului a luat foc, suficient cât să producă haos, mai ales că acest lucru se întâmpla la puţin timp după miezul nopţii, când petrecerea era în toi.

Toţi cei aflaţi în incintă au ieşit în stradă, dar focul a fost stins repede de angajaţii clubului, în ciuda faptului că la faţa locului au venit pompieri şi echipaje de la SMURD. Clădirea în care funcţionează clubul este construită din lemn.

 


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu