Meteorologii au emis o avertizare cod galben de răcire a vremii, ninsori moderate și viscol în zonele montane. Din această după-amiază și până sâmbătă după-amiază, la munte va ninge moderat cantitativ (15–20 litri/mp). Meteorologii spun că se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70-90 km/h, iar la peste 1700 de metri, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Și în restul teritoriului vremea se răcește considerabil, fiind așteptate precipitații mixte și intensificări de vânt. Potrivit meteorologilor, începând de astăzi după-amiază, vremea se va răci accentuat, la început în nordul și nord-vestul țării, iar sâmbătă și în celelalte regiuni. Vor fi precipitații, astăzi în nordul, vestul și centrul țării, iar mâine mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, astfel încât în Maramureș, Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații mixte. La munte vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60-90 km/h, viscolind temporar zăpada. Intensificări ale vântului se vor înregistra și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45-55 km/h și, trecător, 70 km/h.