duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăFocsaniIes la iveală breșele pensiunii care a ars în incendiul de ieri

Ies la iveală breșele pensiunii care a ars în incendiul de ieri

Criminaliștii și pompierii se află la locul incendiului care a mistuit, ieri, Pensiunea Monte Carlo din cartierul Sud al Focșaniului. Echipele de investigație cercetează imobilul care a ars și perimetrul din jur pentru a stabili de unde au izbucnit flăcările. Așa cum era de așteptat, pensiunea funcționa pe baza Legii nr.33/2016, adică pe o declarație pe propria răspundere, fără avizul ISU necesar, valabilă până pe data de 30 iunie a.c. Unitatea nu are autorizație de la ISU de securitate la incendiu. De asemenea, sunt mari semne de întrebare – iar autoritățile sunt obligate să ofere răspunsuri corecte – cu privire la autorizațiile de construcție și celelalte avize de la instituțiile statului. Pensiunea s-a înălțat după anii `90, în locul respectiv funcționând o unitate de alimentație publică încă dinainte de 1989. Cu trecerea anilor s-a mai adăugat câte un etaj și s-a mai făcut câte o extindere, toate acestea având nevoie de avize de specialitate. Între timp, alte echipe verifică distrugerile provocate la cele aproape 40 de apartamente de la blocurile din preajma pensiunii. Urmează ca autoritățile să facă o estimare a pagubelor.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu