Poliția Română a continuat acțiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităților care afectează relațiile concurențiale și mecanismele economiei de piață din domeniul importului, producerii și comercializării de produse accizabile. Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au constatat aproape 3.000 de infracțiuni, au aplicat peste 2.600 de sancțiuni contravenționale, au indisponibilizat 90 de autovehicule și au confiscat produse energetice, alcoolice și tutun în valoare de aproape 33 de milioane de lei.
În perioada 1 ianuarie — 31 august a.c., Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a desfășurat, la nivel național, acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității din domeniul prelucrării și comercializării petrolului și a produselor derivate, a traficului și comerțului ilicit cu țigarete și produse din tutun, precum și a producerii și comercializării ilegale a alcoolului și băuturilor alcoolice. În urma verificărilor efectuate pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu țigarete și produse din tutun, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au constatat 2.588 de infracțiuni.
Au fost ridicate 18.673.746 de țigarete, 7.028 de țigarete de foi și 3.376 de kilograme de tutun, valoarea bunurilor confiscate fiind estimată la 14.550.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2.621 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.893.000 de lei și au fost indisponibilizate 90 de mijloace de transport.
În domeniul prelucrării și comercializării petrolului și a produselor derivate, în urma activităților desfășurate, au fost constatate 86 de infracțiuni și au fost ridicați în vederea confiscării 58.888 de litri de produse petroliere.Valoarea bunurilor indisponibilizate a fost estimată la aproape 14.830.000 de lei.
Acțiunile de prevenire și combatere a ilegalităților din domeniul producerii și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice au condus la constatarea a 204 infracțiuni. De asemenea, au fost ridicați în vederea confiscării 218.235 de litri de alcool și băuturi alcoolice, valoarea bunurilor indisponibilizate fiind de peste 3.262.000 de lei.
Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, continuă activitățile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat al statului, pentru a menține un climat de legalitate în sfera afacerilor. (comunicat IGPR)