vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniIluminatul public va fi închis sâmbătă seară, în centrul Focșaniului, de Ora...

Iluminatul public va fi închis sâmbătă seară, în centrul Focșaniului, de Ora Pământului. Se vor lansa sute de lampioane

Sâmbătă, 30 martie 2019, Primăria Municipiului Focșani va aniversa Ora Pământului, alăturându-se celor peste 7000 de oraşe din peste 160 de ţări care organizează această acțiune. Începută la Sydney în 2007, acțiunea s-a vrut a fi un semnal de alarmă și o sensibilizare a utilizatorilor de energie electrică în fața problemei dioxidului de carbon produs și emis în atmosferă prin oprirea aparatelor electronice neesențiale consumatoare de energie timp de o oră. De atunci și până în prezent, Ora Pământului a căpătat dimensiuni globale, fiind un mod de a arăta că ne pasă de prezentul, dar mai ales de viitorul Planetei Albastre.

Marcată pentru prima dată de municipalitatea focșăneană în 2018, iată că Ora Pământului devine și o tradiție locală, focșănenii fiind astfel parte activă din comunitatea mondială de peste două miliarde de oameni. Astfel, începând cu ora 20.30, iluminatul public de pe tronsonul Big – Ceasul Rău va fi închis pentru 60 de minute. Cu această ocazie, atenționăm cetățenii, dar mai ales conducătorii auto care traversează zona centrală în perioada mai sus amintită, să se asigure astfel încât să nu existe niciun fel de incidente.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat ediția din 2018, pentru acest an am hotărât să suplimentăm numărul lampioanelor care vor fi oferite gratuit participanților, de la 300 la 500 de bucăți. Totodată, sâmbătă seară, în intervalul orar 20.30 – 21.30, odată cu stingerea iluminatului public, îi aștept pe toți focșănenii în Piața Unirii din centrul orașului la un concert de muzică corală în cadrul Programului Național Cantus Mundi. Recitalul va fi sustinut de Corul “Pastia” al Ateneului “Maior Gheorghe Pastia”- coordonatori Dumitru Săndulachi, Simona Safta si Ionut Drilia, Corul “Mica Pastorală”- dirijor Dumitru Săndulachi, Corul „Accord” – dirijor Verona Calmîș, Corul Liceului Cuza si al Scolii ”Duiliu Zamfirescu” – dirijor Mitrita Dumitrache, Corul “Jeunesses”- dirijor Simona Safta, Corul “Diatonic” al Școlii “Nicolae Iorga”- dirijor Andreea Trifan, Corul Scolii Gimnaziale nr.7 si Corul Scolii ”Alexandru Vlahuță” – dirijor Ionut Drilia și de Corul de gimnaziu al Liceului de Arta “Gh. Tattarescu” – dirijor Ionut Drilia. Toate aceste formații corale adună la un loc peste 250 de copii, care ne vor cânta și ne vor încânta cu glasurile lor cristaline. (comunicat Primăria Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu