joi, noiembrie 21, 2024
AcasăActualitateImpresionanta poveste a unui profesor român de excepție, orb și surdo-mut, spusă...

Impresionanta poveste a unui profesor român de excepție, orb și surdo-mut, spusă la Focșani

Profesorul clujean Vasile Adamescu, care nu aude și nici nu vede, își va lansa miercuri, 14 octombrie, începând cu ora 14, la sediul central al Bibliotecii Judeţene Duiliu Zamfirescu Vrancea, volumul autobiografic „Înfruntând viaţa”.

“În cartea autobiografică Înfruntând viaţa, Vasile Adamescu relatează fiecare moment din întreaga sa existenţă. Rămas fără de cele mai elementare simţuri, văzul şi auzul, încă de la vârsta de doi ani, autorul reuşeşte să învingă destinul şi împreună cu dascălii învaţă să vorbească. La vârsta de 11 ani devine elev al Şcolii de Nevăzători. După terminarea studiilor gimnaziale şi liceale, se înscrie la secția de Psihopedagogie, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După absolvire, devine profesor la Şcoala de Nevăzători. Vasile Adamescu este singurul român orb şi surdo-mut care a reuşit să învingă muţenia”, spun reprezentanții Bibliotecii Județene.

În acest prim volum, Vasile Adamescu rememorează primii ani petrecuţi în satul natal, Borcea, poveşti culese de la colegi, învăţători şi profesori, anii din şcoala generală şi din liceu şi până la admiterea la facultate.

„De 10 ani lucrez la această carte, scrisă în alfabetul <<Braille>>, după care a fost transcrisă pe calculator şi tipărită pentru publicul larg”, a declarat Vasile Adamescu.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România – Filiala Buzău-Vrancea, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană Duiliu Zamfirescu şi Fundaţia Cartea Călătoare.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu