Sezonul cald aduce cu sine și problema doritorilor de scăldat. Avându-se în vedere că teritoriul administrativ al județului este străbătut de râurile Putna, Milcov, Siret şi Trotuş, DSP Vrancea a cerut primăriilor, și anul acesta, identificarea zonelor naturale de îmbăiere, amenajate sau nu, cât și aprecierea numărului de amatori de scăldat, în vederea stabilirii măsurilor, conform HG nr. 88/2004. În urma analizării informațiilor primite, concluzia a fost că există zone neamenajate de îmbăiere, utilizate prin tradiţie de cca. 8-10 persoane/ zi, iar acestea nu pot fi considerate „zone de îmbăiere” datorită numărului mic de utilizatori. Totodată, Administrația Bazinală de Apă Siret a transmis că nu are în evidență și nu sunt instituite, pe raza județului Vrancea, zone naturale sau amenajate pentru îmbăierea populației. Ca urmare, DSP Vrancea nu va monitoriza, nici în acest an, calitatea apei pe râurile din județ, iar administraţiile publice locale, în al căror teritoriu au fost semnalate așa-zisele „zone de îmbăiere”, vor monta panouri-avertizoare pentru informarea populaţiei locale şi a turiştilor, cu înscrisurile „Zonă necontrolată sanitar şi nerecomandată îmbăierii” şi „Scăldatul interzis„. De asemenea, pe site-ul instituției (www.dspvn.ro), vor fi afișate concluziile acțiunii de identificare a zonelor naturale de îmbăiere, pentru informarea amatorilor de scăldat asupra existenței în teritoriu a zonelor de îmbăiere necontrolate sanitar și nerecomandate îmbăierii. (DSP Vrancea)
- Advertisment -