Șomaj tehnic se va plăti până la sfârșitul lunii mai. Apoi, Guvernul va continua să plătească şomaj tehnic, după data de 1 iunie, doar angajaților firmelor care activează în domenii în care vor mai exista restricţii impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. „Se va continua plata şomajului tehnic până la data de 1 iunie. După 1 iunie se poate continua plata şomajului tehnic numai pentru acele domenii economice în care vor continua să existe restricţii. Pentru toate domeniile în care se ridică restricţiile şi care vor putea să repornească vom trece de pe plata şomajului tehnic pe măsuri active pentru readucere în activitate a celor care au beneficiat de şomajul tehnic pe perioada stării de urgenţă şi stării de alertă”, a afirmat, miercuri seară, premierul Ludovic Orban. Șeful Guvernului a precizat că măsurile care vizează reluarea activităţii de către angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic sunt în lucru la nivelul Executivului, alături de alte decizii care au drept scop reluarea activităţii economice şi reintegrarea forţei de muncă. „Când vom avea întreg pachetul de măsuri active de ocupare îl vom prezenta public”, a mai spus Ludovic Orban. Anterior, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, făcuseră afirmații asemănătoare despre posibilitatea continuării acordării șomajuli tehnic, în anumite condiții, și după ridicarea stării de urgență.
- Advertisment -